
Cine suntem
Activitatea Băncii Italo Romena se concretizează într-o ofertă integrată de produse şi servicii adresată atât persoanelor fizice, cât şi persoanelor juridice, în special sectorului IMM. Banca Italo Romena a fost înfiinţată în anul 1980 ca un prim exemplu de joint-venture între Italia şi România în sectorul bancar. Din anul 2000 aceasta face parte din Grupul Veneto Banca, grup care se află între primele 12 instituţii financiar-bancare din Italia. Prin achiziţionarea de către Veneto Banca s-a dorit crearea unui punct de sprijin bancar pentru afacerile numeroşilor întreprinzători italieni care şi-au dezvoltat sau şi-au transferat activităţile în România. Treptat Banca Italo Romena şi-a dezvoltat reţeaua teritorială şi portofoliul de clienţi. Dintr-o bancă orientată la început către segmentul corporate, în special către societăţile italiene, aceasta s-a deschis şi către societăţile româneşti şi apoi către segmentul retail, oferind o gamă completă de produse şi servicii bancare. Procesul de dezvoltare al Băncii Italo Romena s-a bazat pe o permanentă şi atentă cercetare a nevoilor clienţilor, care a condus la crearea de produse şi servicii de calitate. Pentru a răspunde diverselor nevoi de finanţare ale persoanelor fizice, Banca oferă credite imobiliare cu durată de până la 30 de ani şi credite de nevoi personale cu sau fără garanţie ipotecară, având ca destinaţie achiziţionarea de bunuri de uz îndelungat, cheltuieli pentru îngrijiri medicale, turism sau studiu. Pentru persoanele juridice, instituţia oferă soluţii de finantare personalizate pentru diversele segmente, create în funcţie de nevoile specifice ale fiecărui client tinând cont de sectorul economic în care activează şi de dimensiunea afacerii şi proiectului: linii de credit pentru activitatea curentă si operaţiuni de anticipare la termen, finanţări pentru proiecte imobiliare şi pentru investiţii diverse, precum si co-finanţări în cadrul proiectelor finanţate parţial prin fonduri europene.
Serviciile noastre
Pe partea de economisire, în oferta Băncii regăsim depozitele la termen şi Certificatele de depozit cu diverse durate de constituire, care se adresează atât clientelei corporate, cât şi clientelei retail.
Trebuie amintit că toate depozitele sunt garantate de Fondul Interbancar de Garantare a Depozitelor din Italia, care prevede o limită maximă de rambursare pentru fiecare deponent de 103.291,38 de Euro.
Banca pune la dispoziţia clienţilor o amplă gamă de produse şi servicii, precum:
- conturi curente în diferite valute pentru gestionarea eficientă a fondurilor, plătilor şi incasărilor zilnice;
- şapte tipuri de carduri de debit şi de credit, sub siglele VISA şi MasterCard. Aceste carduri sunt multi-currency având ataşate simultan două conturi curente – unul în lei şi altul în euro.
- serviciul de Internet Banking – BIR WEB care permite accesarea de la distanţă a conturilor curente;
- serviciul Direct debit pentru plata automată a facturilor de utilităţi.
În plus, Banca Italo Romena desfăşoară activitatea de bancassurance în baza acordului de colaborare cu Generali România, privind intermedierea poliţelor de asigurare complementare produselor de finanţare: poliţe de asigurare a imobilelor, poliţe de asigurare de viată şi poliţe de asigurare pentru activităţi industriale şi comerciale.
Cu sediul general la Treviso (Italia), Banca Italo Romena este o instituţie de drept italian care operează în România prin Sucursala cu sediul în Bucureşti şi a cărei reţea cuprinde 22 de agenţii: 5 în Bucureşti, iar restul în Alba Iulia, Arad, Bacău, Baia Mare, Braşov, Constanţa, Cluj-Napoca, Craiova, Galaţi, Iaşi, Oradea, Piteşti, Ploieşti, Sibiu, Suceava şi Timisoara.
Date de Contact
BANCA ITALO ROMENA S.p.A. ITALIA TREVISO SUCCURSALE DI BUCAREST
Str. Gara Herăstrău, n. 2-4, Sector 2, Bucarest - Romania
Telefon: +40 21 232 07 12/26
Fax: +40 21 232 07 38
Web: www.italo-romena.ro
Giulio SIMONELLI, Director General
Gheorghe MUNTEAN,Director Sucursala
Franco POLONIATO, Director Comercial



Twitter
UpNews
Del.icio.us
Yahoo
TechNotizie
Tuttoblog
Badzu
Facebook
Wikio
Diggita
OKnotizie
Segnalo






