Concluziile conferinței de drept european

 

Noutăți în dreptul Uniunii Europene

ediţia a VI-a

 

 

În contextul politico-economic din ultimii ani, dreptul Uniunii Europene a devenit un instrument indispensabil fiecărui jurist. Această ”nouă ordine juridică de drept internațional” (CJCE, cauza Van Gend en Loos) se întâlnește în domenii din cele mai variate, intersectându-se totodată cu aspecte de drept constituțional și reglementând aspecte ce țin de  viața economică a operatorilor de pe piața unică: arbitrajul investițiilor, guvernanța corporatistă, transferul de întreprindere și protecția consumatorului.

 

Societatea civilă de avocaţi STOICA & Asociaţii, în parteneriat cu Facultatea de Drept a Universităţii din București şi Colegiul Juridic Franco – Român de Studii Europene a organizat conferinţa Noutăţi în dreptul Uniunii Europene – ediţia a VI-a, care a avut loc pe data de 13 iunie 2019, în Sala Constantin Stoicescu a Facultății de Drept. Conferința a fost organizată în cadrul Sezonului România-Franța 2019 și s-a bucurat de sprijinul CursdeGuvernare.ro, Juridice.ro, Camera de Comerț Americană din România (AmCham), Camera de Comerț Româno – Britanică (BRCC), Camera de Comerț Româno – Germană (AHK România), Asociatia ASEMER – Asociación de Empresas Españolas en Rumanía (Asociația Firmelor Spaniole din Romania ASEMER), Camera de Comerț Italiană pentru România.

 

Reputați specialiști străini şi români, cu o activitate publicistică şi academică remarcabilă vor lua parte la acest eveniment:

  • Prof. Em. Dr. Vlad Constantinesco, Université de Strasbourg;
  • Prof. Univ. Dr. Philippe Merle, Université Paris 2 / Panthéon-Assas;
  • Géraud Sajust de Bergues d’Escalup, Consilier de stat–Departamentul de contencios și departamentul de lucrări publice (Conseil d’État);
  • Cristian Diaconescu, Ambasador, fost Ministru de Externe al României și fost Ministru al Justiției;
  • Cătălin Predoiu, fost Ministru al Justiției, avocat;
  • Prof. Univ. Armand Goșu, analist de politică externă.

 

Moderatori:

  • Prof. Em. Dr. Vlad Constantinesco, Université de Strasbourg;
  • Prof. Univ. Dr. Valeriu Stoica, Partener fondator, STOICA & Asociaţii.

 

Îmbinând noutățile dreptului Uniunii Europene cu provocările concrete cu care se confruntă practicienii dreptului din România și din restul Europei, conferința a oferit celor peste 100 de participanți  – magistrați, avocați, consilieri juridici din companii autohtone şi străine şi din instituțiile publice, cadre didactice din învățământul superior – expresia solidarității manifestate pe două planuri: între universul juridic român și cel francez, pe de o parte, și între lumea academică și practicienii dreptului, pe de altă parte.

 

Detalii despre intervențiile invitaților pot fi citite în documentul atașat, iar înregistrarea integrală a conferinței poate fi vizualizată aici: https://www.juridice.ro/